Adio...

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rãmai, rãmai, cu bine!
Mã voi feri in calea mea
De tine.

De astãzi dar tu fã ce vrei,
De astãzi nu-mi mai pasã
Cã cea mai dulce-ntre femei
Mã lasã.

Cãci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sã mã imbãt ºi de scantei
Din stele,

Cand degerand atatea dãþi,
Eu mã uitam prin ramuri
ªi aºteptam sã te arãþi
La geamuri.

O, cat eram de fericit
Sã mergem impreunã,
Sub acel farmec liniºtit
De lunã!

ªi cand in tainã mã rugam
Ca noaptea-n loc sã steie,
In veci alãturi sã te am,
Femeie!

Din a lor treacãt sã apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Cãci astãzi dacã mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.

ªi dacã luna bate-n lunci
ªi tremurã pe lacuri,
Totuºi imi pare cã de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentai
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rãmai -
Adio!