Manastirea Rasca

Manastirea se afla la baza unui deal impadurit de pe pitoreasca vale a paraului Rasca, afluent al raului Moldova.

Istoricul fondarii

Manastirea Rasca este rezultatul mai multor etape succesive de constructii. Ea isi trage originea in Manastirea Bogdanesti, care fusese zidita in jurul anului 1363 de catre domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359-1365). Distrusa din temelie de catre turci si tatari, ea nu a mai putu fi reconstruita, asa ca domnitorul Petru Rares a luat hotararea sa construiasca in apropiere o alta manastire, unde sa mute intreaga obste de la Bogdanesti.

In anul 1542, dupa cum reiese dintr-o traducere tarzie a pisaniei, la indemnul episcopului de Roman, PS Macarie (cronicarul), domnitorul Petru Rares (1527-1538, 1541-1546) a zidit aici, in stilul obisnuit al epocii, o biserica de dimensiuni modeste cu hramul Sf. Nicolae. Biserica a fost impodobita insa, ca pe una din ctitoriile sale, cu picturi in fresca. Manastirea este pradata de catre tatari in 1574.

Dupa mai bine de o jumatate de secol de la construirea sa, intre anii 1611-1617, marele vornic al Þarii de Jos, Costea Bacioc si sotia sa, Candachia, au adaugat vechii biserici (dupa cum sta scris in inscriptia pusa de el deasupra intrarii sudice) un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile cladirii. Interiorul noii constructii a fost impartit prin doua arcuri transversale, insotite de un brau rasucit, in travee, deasupra celei mai largi, inaltandu-se, prin mijlocirea unui rand de arcuri oblice, cea de-a doua turla a bisericii. Cu prilejul acestor lucrari de extindere, a fost refacuta probabil si turla veche a naosului, schimbandu-se radical infatisarea biserici lui Petru Rares.

Initial o ctitorie domneasca de proportii modeste, manastirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative asezari monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost pradata cumplit de catre tatari la inceputul secolului al XVIII-lea, incepand sa decada si sa devina pustie.

In perioada staretiei egumenului Calistru Ene (1750-1778), manastirea incepe sa se refaca treptat, biserica este reparata in anul 1766, dar nemaireusind sa-si recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese inzestrata si nici vechea arhitectura a cladirilor manastiresti care au fost in cea mai mare parte reconstruite. Intre anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile manastiresti, apoi in anul 1815 egumenul Sofronie zideste un paraclis langa egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi.

Manastirea a fost pradata de catre turci in anul 1821, "cand numai zidul au ramas". Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), staret fiind arhimandritul Isaia (1821-1842), in anul 1827, dupa cum arata si inscriptia pusa atunci, s-au executat numeroase lucrari de renovare a bisericii. A fost daramat zidul despartitor dintre pronaos si naos, ferestrele au fost largite fiind intarite cu gratii, intrarea sudica in pridvorul construit de Costea Bacioc a fost zidita, creandu-se in schimb alta noua pe latura vestica, iar vechea pictura a bisericii a fost refacuta. Totodata, s-a ridicat un pridvor mai mic langa zidul vestic al bisericii si un proscomidiar la nordul altarului, iar intre cele doua turle vechi a fost construita o a treia, din lemn. Aceste din urma adaosuri au fost inlaturate cu prilejul lucrarilor de restaurare a bisericii, care au urmat puternicului incendiu din 1921.

Tot in timpul egumenului Isaia s-au construit si actualele chilii de pe latura sudica si estica, largindu-se totodata si vechea trapeza din 1765.

Prin pozitia ei retrasa, Manastirii Rasca i s-a dat si destinatia de a fi inchisoare pentru calugarii vagabonzi si indeosebi pentru boierii razvratiti impotriva domnitorului Moldovei. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), timp de sase luni, in anul 1844, a fost inchis intr-o incapere din turnul clopotnita de la Rasca marele istoric si om de stat Mihail Kogalniceanu (1817-1891), surghiunit pentru vederile sale politice inovatoare. La 100 de ani de la moartea sa, la 20 iunie 1991, a fost amplasata o placa de marmura pe cladirea turnului-clopotnita care atesta acest fapt.

In perioada marelui razboi pentrui intregirea neamului (1916-1918), calugarii din aceasta manastire au mers ca infirmieri pe campul de lupta pentru ingrijirea ranitilor, iar chiliile manastirii au servit ca spital militar, ingrijit de calugarii batrani, pentru ca "toti in acel vremuri grele pentru tara, ca buni romani, sa-si faca datoria" (dupa cum scrie pe o placa de marmura amplasata pe cladirea bisericii in anul 1931).

In anul 1921 a avut loc un mare incendiu care a ars acoperisul bisericii, casa de oaspeti si chiliile cu intreaga gospodarie, astfel incat manastirea era amenintata cu pustiirea. Din indemnul si staruinta mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), intre anii 1923-1931, manastirea a fost refacuta prin munca si osardia calugarilor, ajutati de popor si de autoritati, fiind terminata reconstructia celor distruse in anul 1931, in timpul staretiei arhimandritului Paisie Cozma. In memoria acestui eveniment a fost amplasata pe cladirea bisericii placa de mamrura anterior mentionata.

Noi lucrari de restaurare au avut loc la Manastirea Rasca intre anii 1965-1968. Printre monahii care au vieuit aici mentionam pe monahii Antonie Plamadeala (viitor mitropolit al Ardealului) si Calinic Dumitriu (staret al acestei manastiri intre anii 1990-1991 si viitor episcop).

Arhitectura complexului

Complexul manastiresc Rasca, declarat monument UNESCO, este alcatuit din urmatoarele edificii:

* Biserica "Sf. Nicolae" - ctitorita in anul 1542 de catre Petru Rares in 1542 si extinsa in perioada 1611-1617 de catre vornicul Costea Bacioc.

Este de remarcat decoratia pictuala a bisericii, datorita fidelitatii cu care pictorul din 1827 a reusit sa reinnoiasca pe alocuri modelel originare. Reintalnim astfel, in cele trei registre ale absidei altarului, scene din viata Sfintei Fecioare Maria si Impartasirea Apostolilor, iar pe peretii naosului reprezentari din Viata si Patimile Mantuitorului - Cina cea de taina, Spalarea picioarelor, Invierea lui Lazar, Iisus in fata lui Pilat, Batjocorirea lui Iisus s.a.

Unele dintre picturi au fost lasate cu vechea lor infatisare, cum este cazul portetului Sfantului Nicolae din coltul nord-estic al altarului si cu Inmultirea painilor din unghiul nord-estic al naosului. In aceeasi situtie se afla si pictura exterioara, unde cele doua mari compozitii de pe peretele sudic, Judecata de apoi si Scara Sfantului Ioan Climax, amintesc maniera de tratare a acestor subiecte de catre pictorii epocii lui Petru Rares.

In pridvorul bisericii se afla, sub ocnita tabloului votiv, piatra de mormant a episcopului Macarie, cel care a inscris in file de letopiset povestea anilor de domnie ai ocrotitorului sau, Petru Rares, precum si lespedea funerara a mamei lui Alexandru Lapusneanu. Ambele au fost aduse aici, potrivit traditiei, din pronaosul bisericii.

* Turnul-clopotnita - cu doua etaje, prezinta elemente arhitectonice care permit datarea lui, cu oarecare siguranta, in secolul al XVII-lea.
* Chiliile - dateaza din secolul al XVIII-lea (cele mai vechi sunt cele de pe latura vestica), fiind construite pe la anul 1766 de catre egumenul Calistru Ene. Intre anii 1830-1840, sub egumenia arhimandritului Isaia s-au construit si actualele chilii de pe latura sudica si estica, largindu-se totodata si vechea [1]trapeza din 1765.
* Zidul de incinta - este construit de catre hatmanul Gavriil Coci, fratele lui Vasile Lupu, fiind prevazut cu turnuri la colturi. El a fost reparat si suprainaltat, iar pe latura de nord refacut din temelie in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea.

Sursa: Wikipedia