Manastirea Prislop

Istoric

Nu se cunosc inceputurile manastirii. Deoarece era amplasata pe pamanturi care tinusera de nobilii romani din Ciula, se poate presupune ca ei au fost ctitorii laici ai locasului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihastrie din secolele XIII-XIV. Exista o singura marturie care este consemnata despre prezenta lui Nicodim de la Tismana, in Ungaria medievala. Ea este insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Þara Ungureasca in 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim traditia i-a pus in seama un lung sir de alte manastiri care au fost intemeiate ulterior. In adevar, nici cea mai mica relatie nu se poate face intre Prislop si Nicodim de la Tismana. Pe la jumatatea secolului XVI, Manastirea Prislop ajungand aproape in ruina, in anul 1564 a fost zidita "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Tara Romaneasca. Este posibil ca vechiul lacas, despre al carui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, sa fi existat undeva in padure, in vecinatatea cladirilor actuale. Zamfira a actionat sigur la o manastire preexistenta, pentru ca ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de manastire de barbati. Ingrijorata de salvarea sufletului ei, dupa a patra casatorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxa, ea a inzestrat lacasul cu odoare scumpe si moaste. Dintre ele, pe cat se pare, doar o icoana a ajuns pana astazi. Piatra funerara a Zamfirei, sfaramata in mai multe bucati, se gaseste la Prislop. Ea continea inscriptii latine si chirilice. Doi egumeni, Ioan si Teofil, sunt pomeniti in documente. Nu se cunoaste absolut nimic despre rolul lor in administrarea manastirii. Probabil ca in secolul al XVII-lea a fost intemeiaza la Prislop scoala de invatatura bisericeasca pentru tinerii care urmau sa devina preoti la sate. In anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Balgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine in 1615 episcop la Vad. Aici in secolul XVII vietuieste Sfantul Ioan de la Prislop. In secolul al XVIII-lea a fost manastire greco-catolica. A primit un ultim vesmant de fresca sub semnatura lui Simion din Pitesti. Din acesta se conserva doar cateva fragmente. A fost adanc implicata in framantarile religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici si ortodocsi. In secolul al XIX-lea era aproape pustie si administrata de preoti mireni. Curand dupa ce a fost trecuta la ortodocsi (1948), a fost desfiintata si alocata pentru destinatii laice. S-a refacat ca lacas manastiresc dupa anul 1975, cu o comunitate de calugarite.

Despre Ioan Sihastrul vorbeste atat traditia locala cat si calugarul Efrem, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri: Si atunci, un tanar oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;
Din lume si rudenii cu totul au iesit
De aici la mine au venit.
Intr-o stanca chilie si-au facut
In care slujind, lui Dumnezeu a placut
Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;
Pestera si acum se gaseste
Si "Chilia Sfantului" se numeste.
Iara dupa oarecare intamplare, Cu a lui Dumnezeu inainte aparare, Rudele sfantului cele din sat
Moastele cu totul le-au ridicat
Si in Tara Romaneasca le-au adus
La oarecare manastire le-au pus.
Insa la neamul lui pururea se pomeneste
Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste.

In 1948 staretul manastirii devine Parintele Arsenie Boca, iar dupa ce salasul s-a transformat in manastire de maici, a ramas ca duhovnic, pana in 1959, cand comunistii au risipit obstea si parintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu fortat la Bucuresti.

Din 1976, Prislopul este manastire de maici.

In 1991 a fost infiintat in incinta manastirii Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.

In prima jumatate a secolului XVII s-a nevoit in jurul Manastirii Prislop un sihastru sfant, anume Ioan, de loc din satul vecin Silvasul de Sus. Acest cuvios, luand din tinerete jugul lui Hristos si dorind sa urmeze nevointei Sfantului Nicodim de la Tismana, s-a facut calugar in Manastirea Prislop. Apoi, sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni.

Moastele Sfantului Ioan de la Prislop au fost duse la o manastire din Tara Romaneasca, probabil la Tismana.

Sursa: Wikipedia