Biserica de lemn din Izvoarele

Aceasta biserica este ridicata in tehnica paiantei, adica are o structura de lemn si pereti izolati cu pamant batut si chirpici. Structura este sustinuta de stalpi de lemn infipti in pamant cu pereti din impletitura de nuiele intre ei, un relict din epocile cele mai vechi ale acestor locuri. Biserica din Izvoarele, impreuna cu cele similare din satele vecine Satu Nou (1863) si Strunga,[1] formeaza un grup restrans, cu totul aparte in arhitectura sacrala de lemn din Romania si din Europa. Biserica a fost ridicata anterior anului 1877 si a fost restaurata in anul 2001.[2] Biserica se afla pe lista noua a monumentelor istorice sub codul: CT-II-m-A-02893.

Documentare

Meritul deosebit de a identifica aceasta biserica ii revine arhitectului Vlad Calboreanu, care a salvat-o de la ruinare in anul 2001. Cu aceasta ocazie, el a facut o documentare detaliata a bisericii si a scos in evidenta trasaturile tehnice arhaice in care a fost construita.[3]

Trasaturi

In mod sigur se pierd monumente istorice si de cultura fara macar sa stim ca s-au pierdut.

Biserica "Sf.Dumitru" din satul Izvoarele jud. Constanta indeplinea toate conditiile pentru aceasta: prea mica, prea departe de un circuit, prea departe de autoritati, situata intr-o comunitate prea putin numeroasa si prea saraca, apartinand unei parohii din alt sat, cu un preot prea in varsta ca sa se mai deplaseze, etc, etc...

Totusi, biserica este un unicat, care imbogateste patrimoniul cultural dovedind diversitatea lui si nu numai, putand umple un gol sau acoperi o pata alba din istoria arhitecturii crestine din Romania, prin concluziile ce se impun in urma restaurarii monumentului.

Sa incercam o prezentare foarte sumara: este o biserica de dimensiuni mici, practic cat o casa, de cca 18 x 7,5 m, cu inaltimea de cca 3,5 m, fara turla, dar care are totusi toate elementele unui lacas de cult: altar semicircular, naos, pronaos, pridvor, bolti din lemn peste altar si naos, icoane frumoase si in buna stare.[4]

De aici inainte, totul o deosebeste de monumentele de arhitectura pe care le cunoastem.

Trasaturi particulare

Constructia este de tipul "semi ingropat", cu nivelul podelei altarului de la bun inceput sub nivelul de calcare, avand doar pridvorul cu o treapta peste terenul in panta.

Peretii au fost (si au ramas partial) din impletitura de nuiele, bulgarita si lipita cu pamant, sustinuta de traverse intre stalpi din lemn ingropati cca 1 m in pamant fara nici o legatura intre ei in partea inferioara. Peste stalpi are grinzi longitudinale, daltuite, imbinate cu cepuri la stalpi si cu cuie de lemn intre ele, cu grinzi transversale foarte masive imbinate in foarfeca la coama, cu grinzi si capriori la acoperis, cioplite parca din craci, nu din trunchiuri drepte, peste care a fost asezata o impletitura de nuiele pe toata suprafata, apoi paie, peste care au fost asezate liber olanele.

Pentru a asigura constructia la impingerile laterale ale acoperisului si boltilor, stalpii au fost sprijiniti de contraforti din lemn, daltuiti sus si ingropati in pamant la aceeasi adancime, asigurati cu cuie groase din lemn.

Toata constructia a fost realizata din lemn de stejar si toate imbinarile au fost facute cu cuie din lemn. La acoperis au fost folosite si cuie forjate de mana, probabil de la reparatiile ulterioare, dar nu s-a gasit nici un cui produs industrial.

Toate impletiturile erau din lemn tare - carpen si frasin. Boltile din altar si naos au fost din lemn de brad, dar in mod cert nu au fost cele initiale, ci refacute prin anii '30, identice cu multe tavane ale caselor din sat.

Am cercetat atent toate elementele din lemn si nu am gasit nicaieri urme de fierastrau, intreaga constructie fiind realizata doar din dalta si topor.

Caracterul unic al monumentului nu se sfarseste aici, ci mai mult contrazice tot ce invata in zilele noastre un arhitect:

Constructia nu a avut niciodata fundatie. Intreaga greutate sta pe stalpii ingropati, care o asigura si la solicitarile orizontale dimpreuna cu contrafortii. Lipitura din pamant pe impletitura s-a facut pana la nivelul solului natural. Constructia nu a avut practic nici o orizontala, poate doar initial la grinda peretelui dintre altar si naos si la grinda peretelui dintre naos si pronaos, acum ambele deformate. Pardoseala din pamant lipit a fost curatata de straturile succesive de lipitura, si s-a dovedit ca pardoseala initiala urma aproximativ inclinarea terenului, cu diferente de 12 cm intre un colt si altul. Acelasi lucru este valabil si pentru grinzile peste impletitura si pentru marginea de jos a acoperisului. Constructia nu a avut practic nici o verticala. Stalpii peretilor au fost inclinati vizibil si voit catre interior pentru a prelua impingerile orizontale si pentru a da o stabilitate mai buna ansamblului. Despre lucrarile de restaurare propriu zise, nu este timp sa vorbim aici. Pentru cei interesati exista jurnalul de santier si sute de fotografii facute in toate etapele lucrarii. Amintim doar pentru a sustine frazele de la inceput in ce stare se gasea constructia:

* Stalpi ingropati putreziti in pamant - 100 %
* Pereti de impletitura compromisi - 80 %
* Grinzi longitudinale putrezite - 80 %
* Grinzi transversale devenite improprii- 50 %

De altfel grinda principala in axul altarului a cazut singura cand s-au desfacut scandurile ce faceau bolta altarului. La fel s-au desprins doua travei de impletitura si zidul din pamant, care au cazut spre exterior la incercarea de demontare.[5]

Datare

Incercarile de datare a constructiei au ramas doar incercari.

In primul rand am avut surpriza sa constatam, sapand pentru ingroparea noilor stalpi, ca biserica de la altar pana la poarta este asezata pe un vechi cimitir, posibil neolitic-cultura Gumelnita. S-au gasit vase din ceramica si oseminte .

Pictura de pe icoane ne trimite in sec XIX ,inainte de 1870.

Surse biografice atesta un loc de iernat pentru vase, pe Dunare, in dreptul satului, pe la 1812, existand aici probabil si o asezare. Materialele arheologice din zona ,unele gasite chiar in curtea bisericii, atesta o locuire intensa in sec IX - XIX.

In sat s-au gasit urme de locuire din perioada romana.

Monedele gasite frecvent in zona sunt romane, bizantine, turcesti si mai putine romanesti din sec XIX.

Datarea elementelor din lemn nu poate fi facuta cu ochiul liber, dar se poate aprecia ca nu sunt din sec XX.

Comparatia cu alte constructii din sat nu arata asemanari, acestea fiind facute din caramizi nearse si cu olanele asezate pe stuf, nu pe impletitura.

Pe de alta parte, biserica a suferit multiple renovari, piesele din lemn ce au fost odata folosite la sarpanta, le gasim refolosite la grinzile longitudinale. Toate renovarile au fost facute pana in epoca cuielor industriale. Prin aceste renovari si inlocuiri succesive se poate presupune ca biserica, insasi poate fi mai veche decat elementele ei. Inaltimea mica si absenta turlei par a indica faptul ca a fost construita candva, in vremea Imperiului Otoman.

De retinut este ca numai cu toporul si cu dalta, biserica putea fi construita oricand in epoca crestina. Tipul de constructie semiangropata, cu pereti din impletitura, poate fi intalnita din perioada neolitica, si, dupa cum se vede, pana in prezent.

Important este ca Biserica "Sfantul Dumitru" din satul Izvoarele judetul Constanta apare ca exponenta unui tip de biserici - putine ramase in toata tara - care poate da un raspuns la intrebarea: "Ce fel de lacasuri de cult au existat in secolele intunecate ale Evului Mediu in care locuitorii acestor meleaguri au ramas crestini, dar nu au ramas monumente religioase crestine?"

Langa astfel de monumente poti simti maretia unui lacas mic, care pastreaza in interior o atmosfera de credinta crestina, la fel de impresionanta ca aceea resimtita in marile monumente.[6]

Restaurarea din 2001

Aceasta biserca monument s-a restaurat cu multa munca, cu multa daruire, iar din punct de vedere financiar, cu numai 95 de milioane de lei din partea administratiei de stat.

Luand in consideratie ca s-a facut o reparatie capitala a acestei biserici, incepand cu partea de sub sol si terminand cu varful acoperisului, inlocuind toate elementele compromise definitiv, este inutil sa spunem ca suma sus mentionata, mica de altminteri pentru astfel de lucrari, nu a fost risipita si ca ori de cate ori este posibil, lucrul in regie proprie este incomparabil mai ieftin .

Este credem, o solutie pentru felul cum, cu bani putini, sa reusim sa facem sa nu se mai piarda monumente de cultura fara macar sa stim ca s-au pierdut.[7]

Sursa: Wikipedia