Manastirea Glavacioc

Localizare

Este situata la circa 64 km sud-est de orasul Pitesti si 35 km sud de orasul Gaesti. Manastirea este asezata pe o colina din marginea satului Glavacioc, in apropiere de raul Glavacioc.

Etimologie

In legatura cu numele satului de origine slava, Iorgu Iordan pune cuvantul Glavacia intre denumirile care arata forma sau infatisarea locului. Bogdan Petriceicu Hasdeu afirma ca forma mai veche a fost Glavaciov. In secolul al XVI-lea apare forma Glavaciog, iar forma Glavacioc apare dupa secolul al XVIII-lea.

O legenda locala pune originea denumirii pe seama gasirii craniului (gleava) unui boier strain (ciocoi) in albia raului Glavacioc.

Istoric

Despre manastire nu exista date certe cu privire la infiintarea ei, dar se considera ca este din vremea lui Mircea cel Batran.

Prima atestare documentara a Manastirii Glavacioc dateaza din anul 1441, cand Vlad Dracul intareste proprietatea manastirii asupra unui sat daruit de banul Radu. Banul Radu este primul dregator cu aceasta calitate care apare in sfatul domnesc al lui Mircea cel Bãtran inainte de anul 1400, ceea ce ne indica faptul ca manastirea exista la inceputul secolului al XV-lea.

Profesorul Constantin C. Giurescu identifica Manastirea Glavacioc cu Manastirea Strugalea[1], mentionata intr-un document din 11 mai 1409, scris in cetatea Giurgiului. Prin acest document voievodul Mircea cel Batran scuteste de slujbe si dajdii un sat ce se chema Pulcouti, daruit respectivei manastiri[2]. Dintr-un hrisov domnesc al lui Radu cel Mare, datat la 20 iulie 1507, aflam ca Mircea cel Batran ar fi daruit in vremea sa Manastirii Glavacioc satul Calugareni de pe Neajlov si un alt sat cu acelasi nume, aflat pe raul Teleorman.

Nepotul lui Mircea cel Batran, Vlad al IV-lea Calugarul a rectitorit manastirea distrusa, probabil, odata cu invazia otomana din anul 1462. El ridica din temelie o biserica din zid in locul celei din lemn, inzestreaza manastirea cu multe venituri si mosii si foloseste Glavaciocul ca resedinta domneasca[3]. Este inmormantat aici in septembrie 1495. Fiul sau, Radu cel Mare, a ispravit biserica si a intarit proprietatile. Hamza, banul Craiovei, si Marga cea tanara (fiica lui Matei - banul din Caracal) sunt alti binefacatori ai mãnãstirii. Alexandru al II-lea Mircea intareste o parte din satul Obislav, daruit de fiica lui Hamza pentru sufletele celor patru fii ai sai ucisi in septembrie 1568 si inmormantati in aceasta manastire.

Dovezi de vechimea manastirii sunt si in hrisoavele si actele domnesti ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 si 27 octombrie 1645.

Cea dintai refacere apartine lui Mihnea al II-lea Turcitul, care a construit si chiliile precum si clopotnita din piatra.

Paul de Alep, care a insotit pe patriarhul Macarie de Antiohia in tarile romane, scrie in notele lui in anul 1657: "Biserica este mare si cu o arhitectura frumoasa, avand doua turle, una deasupra navei, cealalta deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemata turla. (...) Chiliile manastirii toate sunt din piatra". Asemanand-o cu "biserica Adda din tinutul Tripoli", Paul de Alep mentioneaza ca nu a mai "vazut in aceasta tara nici o alta biserica care sa poata fi asemanata acesteia". [4]

Intre 1701-1704, cand domn era Constantin Brancoveanu, s-a facut a doua renovare fiind egumen Ştefan. Constantin Brancoveanu reface casa domneasca si pivnita manastirii.

In anul 1802, in urma unui cutremur, biserica se darama. Este refacuta din temelii de Eforia Şcoalelor prin boierul paharnic Costache Faca intre anii 1840-1843. In 1858 biserica este inchisa din cauza degradarii.

Egumenul manastirii, arhimandritul Misail, scria ministrului Instructiunii: "Sosind timpul in care nu mai poate fi locuit intr-o casa careia ii lipseste usi, ferestre, dusumele si parte din invelitoare, iar mai cu seama bisericii dupa ce ca-i lipseste ferestrele fiind cazute, apoi ameninta si pericol, precum din ordinul sfintei Mitropolii, s-a dat voie a se inchide. E trist, Domnule Ministru, a ne uita la zidurile bisericii si sa nu putem merge intr-insa spre slujba. Suntem aici ca sa suferim lipsa ei, caci glasul ce am ridicat strigand sa ni se repare manastirea ni s-a ragusit; nu mai avem nici unde trai, caci au cazut usi, ferestre, tavanul, pericol ce ar face sa se puna la cale reparatia manastirii"[5].

Manastirea a avut un rol de prim ordin in reteaua asezamintelor sfinte din Vlasca, devenind, la un moment dat, chiar resedinta a judetului[6].

In perioada comunista, manastirea a fost transformata in biserica de mir. O noua reparatie a ansamblului s-a facut in anii 1974-1976, cand s-a refacut si cladirea chiliilor, care a fost acoperita cu tabla. In 1991, prin purtarea de grija a PS Episcop Calinic al Argesului si Muscelului, manastirea este redeschisa, avand ca staret pe ieromonahul Cretu Claudiu Casian. Procesul de restaurare a manastirii continua si astazi.

Descrierea manastirii

Biserica este in forma de cruce, cu ziduri groase din caramida. Catapeteasma este din lemn nesculptat. Naosul este delimitat de pronaos prin 2 stalpi (dreapta-stanga) marginali. Altarul este luminat de o singura fereastra pe peretele din rasarit, iar naosul si pronaosul primesc lumina fiecare de la cate doua ferestre. Pardoseala este din lespezi de piatra. Are o singura turla pe naos. Pridvorul este inchis, cu peretii din interior varuiti in alb.

Acoperisul bisericii este din tabla. Peretii exteriori sunt simpli, varuiti in alb.

Clopotnita, constructie refacuta dupa 1991, se afla la 15 m in fata bisericii. Cladirile chiliilor inconjoara biserica, ele tinand loc si de ziduri imprejmuitoare.

Viata duhovniceasca

Inca din trecutul indepartat, in manastire s-a dus o viata duhovniceasca superioara. Dintre egumenii manastirii, doi au ajuns mitropoliti ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea (egumen intre 1660-1670), Grigorie al II-lea de la Coltea (fost egumen intre 1758-1761), facut mitropolit la 26 iulie 1760, iar alti 3 au ajuns arhierei. Vladica de Cerveno (fost egumen 1770-1783) episcop in orasul Cerveno la sud de Rusciuc, Venedict episcopul (egumen 5 iulie 1642-14 aprilie 1643) si Calistrat Sevastios (23 iunie 1861-1 octombrie 1862). Biserica a fost considerata inchisa din 15 februarie 1858, dar ultimul egumen, Calinic Protosinghelul, a activat intre 1 octombrie 1862-13 decembrie 1863, iar anterior acestuia, tot dupa 1858, a fost egumenul Calistrat (1861-1862).

Legende

Inceputurile manastirii sunt invelite in neguri de legenda. Se spune ca pe locul unde este construita Manastirea Glavacioc, in timpul lui Mircea cel Batrin, un cioban a gasit intr-o pestera o icoana facatoare de minuni, ce poarta chipul Fecioarei Maria. Atunci, voievodul a decis construirea acestui lacas sfint. La icoana cu chipul Maicii Domnului s-a inchinat si s-a rugat si Vlad Ţepes ori Vlad Dracul, sa castige bataliile cu dusmanii romanilor. Acea icoanã a fost luata la un moment dat de niste calugari si dusã la Manastirea Curtea de Arges. A doua zi dimineata, cand au intrat calugarii in manastire, s-au inchinat cand au vazut icoana asezata la locul de unde fusese luata[7].

De asemenea, langa manastire se afla un izvor, despre apa caruia se spune ca este facatoare de minuni. Acesta izvoraste de sub altarul bisericii si iese la suprafata la poalele colinei pe care este asezata manastirea. Apa lui formeaza un mic lac. La izvor se afla un monument refacut in anul 1945 si un altul construit in 2007.

Legenda spune ca Vlad al IV-lea Calugarul s-a tamaduit de o boala de stomac de care suferea band din apa izvorului.

Sursa: Wikipedia