Armistitiu cu Soacra

O vorba veche spune ca atunci cand te casatoresti nu te mariti doar cu barbatul ci cu toata familia lui. Dar dintre toate rudele, cea mai prezenta in viata de cuplu este mama. Ca e mama Lui sau mama Ei, conflictele sunt la fel de dureroase. Pe termen lung, soacra poate fi un loz castigator sau dimpotriva un cui in talpa. Depinde doar de tine sa intorci situatia in favoarea ta, pentru ca realitatea este ca niciodata situatia nu este atat de disperata pe cat pare.

Daca ar fi sa trecem in revista doar cateva dintre povestile cu soacre care circula din nora in nora, am ajunge la concluzia ca soacrele sunt niste fiinte inzestrate cu tenacitate, cu inventivitate, cu o rautate greu de masurat dar si cu inepuizabile resurse de a scorni, intretine si refuza aplanarea conflictelor. Dar privindu-le cu atentie pe cele ce ne-au adus pe lume si ne-au crescut jumatatea, putem afla lucruri esentiale despre cei cu care intentionam sa ne petrecem restul vietii. Spre exemplu, se spune ca e bine sa fii atenta cum se poarta iubitul cu mama lui, pentru ca e o avanpremiera a felului in care te va trata pe tine cand vei avea cu treizeci de ani mai mult decat azi. A-i privi indeaproape pe cei intre care a crescut iubirea vietii tale poate fi nu doar instructiv ci si salvator in anumite situatii. Dar sa discutam si cateva cazuri concrete.

In spatele zambetelor

Iulia Valer din Timisoara ne-a povestit ca in urma cu trei ani, era cat pe ce sa intre intr-o familie in care nu i-ar fi fost usor sa traiasca...M-a surprins foarte tare faptul ca la prima vizita pe care ne-a facut-o la mine acasa, viitoarea mea soacra a venit cu un buchet urias de trandafiri. Mi s-a parut un semn bun. O vedeam pentru prima oara si m-am bucurat sa o vad deschisa si dornica sa avem o relatie buna. Ne-am lipit una de alta imediat. Eu nu mai am mama si abia asteptam sa imi intemeiez propria mea familie, visam la Craciunuri cu mese pregatite cu migala si cu o multime de invitati. Doamna Popescu a fost amabila si s-a purtat ireprosabil cu mine, tot timpul. M-a coplesit cu atentii si cu sfaturi care mi se pareau binevenite. Curand m-au primit in casa lor. Acolo am cunoscut-o si pe sora mai mare a lui Adrian, care s-a nascut cu ceva probleme genetice. Asa se explica atasamentul extraordinar pe care viitoarea mea soacra il avea fata de baiatul ei. "Cand s-a nascut Adrian si mi l-au aratat medicii, parca am vazut un inger, asa de frumos era baiatul meu, perfect!". Desigur, cu toate cartile pe masa, perfectiunea iubitului meu capata valente noi. Asa mi-am explicat apoi sfaturile prietenoase despre renuntatul la fumat si la cafea pentru a ne pregati din vreme pentru o sarcina fara probleme, disponibilitatea de a ne ajuta, planurile facute pentru viitoarea noastra familie, mergand pana la asumarea cresterii copiiilor pe termen nelimitat. Mi-amintesc ca nu puteam sa nu ma minunez de ce noroc avusesem, pana in ziua in care am cunoscut-o pe Larisa, primul copil al familiei Popescu. Doamna Popescu era constienta ca nu oricine si-ar fi asumat riscul unor copii cu probleme genetice si incerca sa compenseze prin amabilitatea fata de posibila nora. Viata a facut in asa fel incat eu si Adrian nu ne-am mai casatorit. Insa cu doamna Popescu mi-ar fi placut sa pastrez legatura. Din nefericire, ea n-a dorit asta si i-am respectat dorinta..."

Surprize, surprize...

Anda Irimia, o clujeanca in varsta de 31 de ani, casatorita deja de mai bine de cinci ani a avut supriza ca mama draguta a iubitului ei sa se transforme total dupa ce a devenit soacra si bunica...;Inainte sa apara Maria, fetita noastra, Cerasela, soacra mea, ne-a promis marea cu sarea. Ca ne va ajuta asa cum si pe ea a ajutat-o mama ei, ca asa se cresc copiii, in familie, pana la sase ani la bunici, apoi cand incep scoala, cu mama si tata...; Dar totul s-a schimbat dupa ce ne-am casatorit. La cununia civila eram deja insarcinata si cand a aflat ca vom avea o fetita ne-a spus-o verde, in fata ca ea nu e pregatita pentru o nepotica, isi dorea cu ardoare un nepot. Sase luni, pana am nascut, a trebuit sa-i suport intrebarile mieroase: sigur nu e baiat? Hai, ca poate se mai schimba...; Dar cand a vazut-o pe Maria, n-a putut sa n-o iubeasca. Au urmat cateva luni de vis. Spuneam la toata lumea ce minunata e soacra mea. Cand m-am intors la serviciu, Cerasela venea la noi acasa dimineata la opt si pleca la ora trei. Imi spunea ca intelege de ce nu o las pe Maria la ea de luni pana vineri, ca vede ca ma straduiesc si considera ca merit sa ma ajute. Apoi, intr-o zi mi-a adus niste oale de fonta cadou si mi-a spus: "Uite, ti-am adus oalele astea ca de-aia nu iti iese tie mancarea buna, ca oalele tale au peretii subtiri.

..; Am ramas cu gura cascata. Am intrebat-o daca s-a plans Traian, sotul meu, de mancarea pe care o fac si oricat a incercat sa o dreaga, n-a mai reusit sa repare gafa...; Apoi nimic din ce faceam nu mai era bine. Legumele din piata erau toate turcesti si nesanatoase, hainutele pentru Maria nu erau potrivite, orice mic cadou pe care il luam pentru Traian era sigura ca n-o sa-i placa...; Nicicum nu-i intram in voie. N-am zis nimic. Tacerea mea a fost interpretata drept slabiciune si pe masura ce treceau lunile devenea din ce in ce mai autoritara. A inceput sa-si dea cu parerea si despre educatia copilului si atunci am izbucnit: pana aici, i-am zis, pe copilul dumitale l-ai educat asa cum ai vrut, pe al meu am sa-l educ eu cum cred de cuviinta. Acum Maria are cinci ani si nu si-a mai vazut bunica de la varsta de un an. Regret iesirea mea de atunci, mi-am privat fetita de apropierea bunicii care refuza sa ne mai calce pragul. Daca as putea da timpul inapoi as cauta alte metode de rezolvare a situatiei, as fi mai flexibila, pentru ca, desi pe moment mi-am varsat naduful, pe termen lung am pierdut enorm. Bunicii sunt pretiosi si de neinlocuit in viata copiilor nostri."

Tact si rabdare

Flavia Donose a reusit sa intoarca o situatie de conflict in favoarea ei. Daca la inceput era nemultumita ca socrii isi tot faceau de lucru prin casa ei, uneori fara sa se mai deranjeze sa-si anunte vizita, a gasit resortul potrivit pentru a ingropa securea razboiului. "Era vara si era foarte cald. M-am intors de la serviciu mai devreme decat de obicei si m-am aruncat sub dus. Cand am iesit din baie n-aveam decat un prosop pe cap, sa-mi usuc parul. Ca orice om cand se stie singur in casa lui nu mi-am inchipuit ca am sa dau nas in nas cu tata socru… Evident, cand m-a vazut, n-a stiut cum sa se mai scuze. Asa ca i-am zis ca-mi cer scuze pentru scena asta, daca m-ar fi sunat inainte, l-as fi intampinat cum se cuvine. A fost ultima oara cand au venit la noi fara sa anunte. M-am bucurat ca am rezolvat aceasta neplacere, pentru ca sunt foarte indragostita de baiatul lor. Uneori putina diplomatie nu strica. In fond, razboaiele astea exista doar in mintea noastra."

In papucii altcuiva

Melania Danciu din Bucuresti a ascultat sfatul unei bune prietene. Era la inceputul casniciei ei, cu un copil de trei ani si inca unul pe drum, si o deranja foarte tare faptul ca soacra, in loc sa o ajute cu primul baietel, ii tot gasea de lucru sotului...Intr-o sambata cand o rugasem sa stea cu Filip, ne-a sunat si ne-a spus ca nu poate veni, e ocupata cu altceva. M-am suparat atunci foarte tare, asa de rau m-am enervat ca am inceput sa am contractii inainte de vreme. Eram in luna a sasea si in nici un caz nu se punea problema sa nasc. Am ajuns acasa la prietena mea si am plans...; Uite, mai Liliana, cand noi o rugam sa ne ajute, nu poate, dar pe Silviu il hamaleste toata ziua, ba sa-i faca piata, ba sa-i repare nu stiu ce prin casa, ba sa-i rezolve niste comisioane, ba sa o duca nu stiu unde cu masina... Nu mai pot asa, eu n-apuc sa-mi rezolv treburile mele prin casa cu sotul meu ca trebuie sa dea repede fuga la mamica sa-i faca servicii...Liliana mi-a spus atunci: ai grija, Melania si tu esti mama de baiat. Nu uita ca buna, rea, asa cum e, ti-a adus pe lume sotul si l-a crescut mare si l-a ingrijit si i-a tremurat sufletul pentru el, exact cum iti tremura tie acum pentru Filip. Vezi ce greu se creste un copil, ea a facut deja asta. si daca il roaga sa o ajute, nu te mai supara, va veni o zi in care si tu iti vei ruga copilul sa-ti faca mici servicii. Depinde de Silviu sa-si gestioneze relatia cu mama, sa-si faca ordine in prioritati. Nu te baga intre ei, pentru ca Filip va invata de la tatal lui ca asa se face: o ajuti pe mama. I-am dat dreptate Lilianei. Si eu sunt mama de baiat. Sigur, eu sunt alta fire, dar e intr-adevar o problema intre sotul meu si mama lui si eu am invatat sa nu imi mai asum problemele care nu-mi apartin."

Au fost si casnicii care n-au durat pentru ca dupa ce toti cei apropiati si de EL si de Ea au fost eliminati, pe rand, din diverse motive, El si Ea s-au trezit fata in fata, foarte singuri. Atat de singuri incat nu le-au mai ramas de judecat decat propriile minusuri.

Punct si de la capat

Simona Condurache nu i-a putut trece cu vederea sotului ei relatia rece pe care acesta a avut-o cu parintii ei. "Am suferit foarte tare cand mama mi-a spus in fata ca nu mai vine pe la noi decat cand nu e Dan acasa. Mi-a plans inima. Sunt un copil adoptat si le datorez parintilor mei tot ce am avut: o copilarie calda, o familie, sansa de a merge la o scoala buna, sansa de a creste cu radacinile bine infipte in pamant. Il iubeam pe Dan ca pe ochii din cap si el ma iubea pe mine. Cu toate astea cand ai mei veneau in vizita se purta foarte rece, devenea altul, de nerecunoscut. Stia care este istoria mea personala, stia cat de frumos am fost crescuta si ca visul meu e sa am o familie la fel de unita ca aceea in care am avut norocul sa fiu primita. Cum de n-a inteles ca nu se poate sa se poarte asa cu cei ce m-au acceptat in familia lor de cand aveam doi ani? Asta m-a inrait si pe mine si am inceput sa caut exemple la familia lui. Ma bucur ca nu am avut copii pentru ca nu stiu cum le-as fi putut explica importanta familiei, in conditiile create de Dan. Certurile pe tema "ai mei / ai tai ne-au extenuat. Casnicia noastra a durat doar doi ani dar au fost doi ani in care in fiecare zi mi-a fost dor de mama."

Lectie de stil

Speram ca povestile noastre va vor fi de folos, chiar si acum in al doisprezecelea ceas. Cand va priviti Alesul, nu uitati ca el este asa cum il vedeti, cu bune si rele, si datorita celor ce i-au pazit de toate primejdiile vietii pana cand drumurile vi s-au intersectat. Si daca nu puteti ajunge la o intelegere, nu va aruncati in batalii inutile. Chiar daca pe moment castigati, pe termen lung, e posibil sa pierdeti. Poate ca perechile noastre se mai pot schimba in timp, poate casniciile nu sunt toate pentru totdeauna, indiferent cati ani am avea, mama va fi intotdeauna mama. Legaturile de sange pe care le avem cu copiii nostri si cu parintii nostri nu se pot desface. Si daca soacra e o scorpie si-i interziceti accesul in casa voastra, celalalt va suferi. Asadar, ingropati securea razboiului cat mai puteti. Sigur veti regasi si la mama soacra, ceea ce iubiti la Alesul vostru. Fie si numai pentru atat, merita o sansa. Nu le refuzati soacrelor sansa de a va fi mame si voua si bunici copiilor vostri.