De cate ori, iubito...

De cate ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite
O pasare pluteste cu aripi ostenite,
Pe cand a ei pereche nainte tot s-a dus
C-un palc intreg de pasari, pierzandu-se-n apus.
Arunca pe-a ei urma priviri suferitoare,
Nici rau nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visandu-se-ntr-o clipa cu anii inapoi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Suntem tot mai departe deolalta amandoi,
Din ce in ce mai singur ma-ntunec si inghet,
Cand tu te pierzi in zarea eternei dimineti.